Trilogia Razboiului. Part I - Love vs Sistem

Uneori e greu sa te ridici din pat dimineata... de ce?

Uneori cand furtuna isi atinge apogeul simtim nevoia nestavilita de a iesi afara ... de ce?

Uneori dorim prea mult.... de acea ne dezamagim.... de ce?
Uneori ne dorim pacea atat de mult... dar totusi stim ca este doar idilica... de ce?

„Viata este un sistem... iar voi... cei vii... il blamati.... nu va mai blamati” R. Nixon

Un copil se naste la fiecare 1,3 secunde pe pamant... in acelasi timp la 1,08 de secunde moare un batran. Sistemul se va gandi la ei, si copilului ii va oferii un viitor, iar batranului o groapa pentru urmatorii 100 de ani. A intelege sistemul este ceva impropiu, odata ce esti parte din el, este precum ai cauta in sinea ta, un raspuns la o intrebare ce nu a fost adresata. Sistemul poate fi raspunsul omului la prezenta inteligentei.... este master-planul in care toti intram, in care surpriza este alungata, este mica noastra bula imaginara de control, in care convietuim, de cand ne nastem. I*m tring to make a point - electricianul - daca nu ar exista ca ocupatie, s-ar strica aparatura in casa, s-ar face undeva scurt-circuit, ar arde, ar venii pompierii.... dar daca nu ar exista pompieri... oameni ar murii in focuri dezlantuite.... pai si mortii sunt luati si dusi la morga... dar medici de acolo daca nu ar exista... ar ramane mortii pe strada si ingropati pe langa sosea... dar daca nu ar exista gropari... ar fi un cimitir suprateran, ar fi haos.... deci... daca electricinaul nu ar exista... ca ocupatie... s-ar produce haos... iar sistemul nu ar mai functiona corespunzator. Sistemul este bazat pe gandire, pe inteligenta, dar in acelasi timp de naivitatea oamenilor ce il cuprind, nu este un lucru „evil”, ci chiar ajuta umanitatea sa duca un trai xeroxat, dar stabil. Marii filosofi au fost creatorii sistemului, marile genii l-au propagat la stadiul international, iar noi... il raspandim. Daca.... pentru o secunda... nu am mai gandi... nu am mai „judeca”, si am ramane bazati doar pe instinctul primar, pe impulsurile din partea stanga a pieptului, vei simti o eliberare, enorma, dorita... ai inchide ochii si ai visa. Cred ca de aceea dragostea este atat de placuta in primele momente, pentru ca sentimentul primeaza... si sentimentul ne face oameni, nu cea ce ziceam, nu cea ce gandim, ci sentimentul in general... ce are calitatea de a surprinde continuu, de aceea nu putea fi moderat sau anticipat. Dar omul nu cunaoste acel sentiment.. ma gandesc ca poate la simtit odata... dar acum nu mai exista ceva care macar sa se apropie de acel sentiment. Este catalogat, definit, blamat, sistemnatizat... actualizat. Este inlocuit de dorinta noastra, eterna dorinta de a fi acceptati in societate, si ce sansa mai buna exista atunci cand sunt doi ce vor acelasi lucru... oare asta insemana iubire? O uniune bizara asupra careia toti meditam... asupra careia scriem poezii si dedicam personaje glorioase, dar caruia nu putem sa ii dam o definitie. Si asa revin la ideea principala, atunci cand un lucru nu poate fi catalogat, clasat, tipizat, stapanit... nu paote face parte dintr-un sistem. Un om poate iubi... dar nu astfel.

„Un autopsist taie multe cadavre, si cu o inima vegetativa in mana spune - uite am taita pana la inima ... unde e sufletul ? Nu este! Iar asistentul il intreaba: dar atunci cate amintiri sau sentimente ati gasit?”

A movie about life...

E foarte greu sa povestesti, sa vorbesti, sa explici, sa intelegi, sa scri, sa arati, un sentiment legat direct de ceea ce esti, de ceea ce esti cu adevarat. Tind sa cred ca viata fiecaruia este precum un lant, in care fiecare inel este o noua incercare, un nou tel, ce se leaga de urmatorul inel, dar care tinde a se indeparta de primul inel. Astfel uitam ce suntem, cum suntem si cadem in jalnica stare a trairii prezente monotone. Nu punctez faptul ca uitam de unde am pelcat, ci mai degraba punctez proasta apreciere a momentului, iar momentul ne defineste. A vorbii de sinele tau este foarte greu, pentru ca nu sti cat din el se observa la surpafata, caci fiecare isi stie sinele mai bine decat orice. Un film.... un simplu film... a facut ca sansa de a te regasii pentru un moment, sa se prelungeasca printr-o idee... nesfarsit de rebela si de extazianta pentru suflet. Un film ce il vom gasi pe IMDB cu o cota de 7.5, caracterizat prin cuvintele comedy-drama si sloganul "God bless America...they're going to need it". Un film depsre doi tineri punkeri, ce traiesc intr-un oras "holy", intr-un stat american in care bauturile alcoolice puternice sunt renegate, intr-o lume care pare dispusa sa fie revolutionata de ideea violentei dar si a anarhiei, doi termeni total opusi.

Este un film despre oameni care sparg oglinzi din supersitite cu pumnul, apoi bandajeaza rana cu o simpla carpa si ajung la medic dupa 1 luna, despre oameni carora le e frica de ace si ajung sa creeze o noua boala, despre oameni care nu iau nici macar o aspirina pentru ca stiu ca Napoleon a fost omorat incet incet prin otravire cu arsenic, ce se foloseste astazi in medicamentatie, despre oameni etichetati ca "incapatanati", despre oameni paranoici carora le place sa simplifice lucrurile pana la ultimul fir real, despre oameni care urca pe scena si se iau la bataie cu bodyguards chiar daca nu se pricep deloc la bataie, pentru simpla placere de a se exprima, despre oameni care se indragostesc si se balbaie cand trebuie sa zica ceva persoanei in cauza, despre oameni care nu cred cu adevarat nici macar in "sistemul" anarhist, ci doar in propia dorinta de a traii, despre oameni ce vad in fiecare zi ceva nou pe aceiasi fereastra, si simt uneori ca acel loc detestabil ii este totusi casa, despre oameni care isi fac loc in viata pentru prieteni, si care ii duc tatalui senil un cadou de ziua lui, si vor a plange ca acela nu ii recunaoste si ii ameninta cu pusca, si oameni care vor murii de la o supradoza accidentala de pastile, nu inainte de a mai sparge o oglinda. Un film despre un mod de a traii, un mod de a face diferenta... tu... acolo.... atunci... sa poti puncta momentul, fara a te gandi la consecinte, fara sa-ti fie frica sa visezi, sa doresti, si mai presus de toate, fara frica de a te surprinde pe tine.

"Vezi....neant.... mile si mile de neant... numai spatiu... poti cadea in el si nu ai mai iesi niciodata...."

Prognoza meteo

Draga mama,
Am decis ca de 1 Mai, voi pleca la mare, pentru ca muntele m-i se pare banal si prea populat, acum stau pe o stanca suspendata deasupra marii. Am prins un tren foarte liber, in care linistea lasa loc sunetului linistior al sinelor incalzite de trecerea trenului nostru. Am avut bilet si nu am avut intarziere. Odata ajuns la malul marii, aerul plin de sare mi-a iritat narile si am inceput sa stranut pentru cateva minute, dar mi-a trecut repede. Cota 2000 era departe de gandurile mele, atunci cand intram cu picioarele in apa rece si ramaneam incet cuprins de sentimentul infinitatii de apa. Sunetul valurilor imi aduceau aminte de tine si de tata cand fredonati melodii de Pasarea Colibri in masina, si eu plangeam ca a trebuit sa plecam de langa frumoasa intindere de apa. Gazda a fost cam indispusa si nu prea am intrat in contact cu ea, iar cele 3 zile petrecute au fost cam monotone, efortul fiind facut doar de pe faleza pana la pensiune. La o terasa am baut o cafea draguta, iar gandul nu ma ducea la Padina. Plopii isi scuturau usor florile pufante in zarea calduroasa de mai, vara isi anunta venirea grabita, iar sufletul putea doar admira frumusetea si caldura ce il incojurau. Vama este asa cum mi-o imaginam, cortuile rasar pe plaja atat de des incat rar mai poti vedea nisipul, ci doar o mare de piscuri miniaturale de diferite culori.
Mama... aceasta scrisoare este o minciuna.
Al tau fiu Mihai (de la Salvamont Pestera)