E foarte greu sa povestesti, sa vorbesti, sa explici, sa intelegi, sa scri, sa arati, un sentiment legat direct de ceea ce esti, de ceea ce esti cu adevarat. Tind sa cred ca viata fiecaruia este precum un lant, in care fiecare inel este o noua incercare, un nou tel, ce se leaga de urmatorul inel, dar care tinde a se indeparta de primul inel. Astfel uitam ce suntem, cum suntem si cadem in jalnica stare a trairii prezente monotone. Nu punctez faptul ca uitam de unde am pelcat, ci mai degraba punctez proasta apreciere a momentului, iar momentul ne defineste. A vorbii de sinele tau este foarte greu, pentru ca nu sti cat din el se observa la surpafata, caci fiecare isi stie sinele mai bine decat orice. Un film.... un simplu film... a facut ca sansa de a te regasii pentru un moment, sa se prelungeasca printr-o idee... nesfarsit de rebela si de extazianta pentru suflet. Un film ce il vom gasi pe IMDB cu o cota de 7.5, caracterizat prin cuvintele comedy-drama si sloganul "God bless America...they're going to need it". Un film depsre doi tineri punkeri, ce traiesc intr-un oras "holy", intr-un stat american in care bauturile alcoolice puternice sunt renegate, intr-o lume care pare dispusa sa fie revolutionata de ideea violentei dar si a anarhiei, doi termeni total opusi.
Este un film despre oameni care sparg oglinzi din supersitite cu pumnul, apoi bandajeaza rana cu o simpla carpa si ajung la medic dupa 1 luna, despre oameni carora le e frica de ace si ajung sa creeze o noua boala, despre oameni care nu iau nici macar o aspirina pentru ca stiu ca Napoleon a fost omorat incet incet prin otravire cu arsenic, ce se foloseste astazi in medicamentatie, despre oameni etichetati ca "incapatanati", despre oameni paranoici carora le place sa simplifice lucrurile pana la ultimul fir real, despre oameni care urca pe scena si se iau la bataie cu bodyguards chiar daca nu se pricep deloc la bataie, pentru simpla placere de a se exprima, despre oameni care se indragostesc si se balbaie cand trebuie sa zica ceva persoanei in cauza, despre oameni care nu cred cu adevarat nici macar in "sistemul" anarhist, ci doar in propia dorinta de a traii, despre oameni ce vad in fiecare zi ceva nou pe aceiasi fereastra, si simt uneori ca acel loc detestabil ii este totusi casa, despre oameni care isi fac loc in viata pentru prieteni, si care ii duc tatalui senil un cadou de ziua lui, si vor a plange ca acela nu ii recunaoste si ii ameninta cu pusca, si oameni care vor murii de la o supradoza accidentala de pastile, nu inainte de a mai sparge o oglinda. Un film despre un mod de a traii, un mod de a face diferenta... tu... acolo.... atunci... sa poti puncta momentul, fara a te gandi la consecinte, fara sa-ti fie frica sa visezi, sa doresti, si mai presus de toate, fara frica de a te surprinde pe tine.
"Vezi....neant.... mile si mile de neant... numai spatiu... poti cadea in el si nu ai mai iesi niciodata...."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu