Draga mama,
Am decis ca de 1 Mai, voi pleca la mare, pentru ca muntele m-i se pare banal si prea populat, acum stau pe o stanca suspendata deasupra marii. Am prins un tren foarte liber, in care linistea lasa loc sunetului linistior al sinelor incalzite de trecerea trenului nostru. Am avut bilet si nu am avut intarziere. Odata ajuns la malul marii, aerul plin de sare mi-a iritat narile si am inceput sa stranut pentru cateva minute, dar mi-a trecut repede. Cota 2000 era departe de gandurile mele, atunci cand intram cu picioarele in apa rece si ramaneam incet cuprins de sentimentul infinitatii de apa. Sunetul valurilor imi aduceau aminte de tine si de tata cand fredonati melodii de Pasarea Colibri in masina, si eu plangeam ca a trebuit sa plecam de langa frumoasa intindere de apa. Gazda a fost cam indispusa si nu prea am intrat in contact cu ea, iar cele 3 zile petrecute au fost cam monotone, efortul fiind facut doar de pe faleza pana la pensiune. La o terasa am baut o cafea draguta, iar gandul nu ma ducea la Padina. Plopii isi scuturau usor florile pufante in zarea calduroasa de mai, vara isi anunta venirea grabita, iar sufletul putea doar admira frumusetea si caldura ce il incojurau. Vama este asa cum mi-o imaginam, cortuile rasar pe plaja atat de des incat rar mai poti vedea nisipul, ci doar o mare de piscuri miniaturale de diferite culori.
Mama... aceasta scrisoare este o minciuna.
Al tau fiu Mihai (de la Salvamont Pestera)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu