The summer

Nebunia este rotita din mecanismul uman ce pentru o fractiune de moment a mers invers. Norii se aduna adesea vara deasupra unui cer senin si deschizi geamul numai pentru a simti racoarea din aerul odinioara incins. O mireasma sarata iti loveste buzele si cu ochii unflati de oboseala stransa de atatea nopti nedormite, care sunt aparent singurul lucru care te leaga de trecut, de zielele cand totul rula precum o roata de circ imensa, nesfarsita, si privesti orbeste spre coloana de masini matinala ce incinge adesea asfaltul, cu caldura ridicandu-se precum un sanctuar demonic, bruind zarea plina de copaci franti de frutuna de ieri... si iti aduci aminte de mare. Pe acel bulevard sec, incins, vieti se consuma, momente se pierd, iubiri se sting, si viata isi dilata aspectul, se dilueaza, isi pierde aproape sensul, si devine o serie de ore petrecute in comemorarea a "cea ce a fost" si uiti de posibilitatea momentului. Zile in care trezirea vrea a fi amanata pentru a nu infrunta lipsa de evenimente, zile in care legi adevarate amicii cu televizorul, cand te utii la filme deja vazute, si incerci sa pari surprins, zile in care o plimbare pana la paine este un adevarat eveniment, zile in care doresti sa nu mai rasara soarele, si masinile sa nu se mai miste pe bulevard, oamenii sa nu mai formeze furnicarul de la unirii din metrou, apa sa nu mai curga la robinete, zile in care timpul e in vacanta.... dar pare a ne fi uitat acasa. Si apoi furtuna de dupamiaza vine, si atarnand pe geamul camerei cu un picior in micul abis al gradinii de la parter, simti ca totul ce era nu va mai fi la fel, sticla de cola si painea cu parizer mancate cu zoom vis-a-vis de liceul lui Andra la 9 dimineata nu vor mai fi mancate de nimeni, iar Ema nu va mai rasuna vreodata cu tastele disperate ale Warcraft-ului in retea a lui Mihai. Un vant rece te face sa iti retragi piciorul din abis si sa simti viata verii, ce tine doar de dorinta de a face ceva. Putin aproape de nebunie, plictiseala ne face sa realiza ca tumultul, soseaua demonica, insuportabilul cotidian este viata in sine, este lumea derulata intr-un VHS rapid cu banda scurta, si o pauza in acea derulare este doar o mai buna apreciere a filmului ce va avea sa continue...

"Dar ma uit cât de ridicol arata ceilalti, si mã întreb de ce nu îsi dau seama.
Apoi, mi-am dat seama cã de fapt si eu arãt caraghios.
Totusi, este atât de distractiv...
Incât nimeni nu se poate opri.
Dacã ne-am opri...
Nu am mai avea nimic."

The Cat's Meow

Tranzitia

Epopeea vietii este cuprinsa in orice sansa pe care o dam acesteia de a isi urma propia delegare. Tranzitia unui copil spre o falsa maturitate este atunci cand „domnisoara profesaora” este inlocuita de „dna diriginta”, cand jucariile din dulapul mamei, puse pe o etajera mai jos pentru a ajunge la ele, incep sa se prafuiasca, cand din forfota obisnuita a familiei dispare protectia necunoasteri. Apoi liceul este bariera personala in care toti intram copii si iesim adevarate exemple ale maturitatii, liceul, funebru in ideea lui Bacovia, este locul micilor indignari, marilor descoperiri, multelor iubiri si uri, locul unde fumam prima tigara in spatele scolii, locul in care banca defineste persoana, iar direcotrul este inamicul principal. Liceul este primul gust al unei vietii in afara celei de familie, este mediul in care obligatia ne formeaza a deveni o parte a societati, liceul... in care profesorii incercau zadarnic sa predea o lectie plicticoasa in mijlocul verii, in locul din care evadarea era atat de necesara, la o berica sau un babanu la coltul strazi ce da spre acelasi liceu, locul unde te vei apropia de unii colegi, doar ca apoi sa ii indepartezi, locul primei batai, locul unde ai prima corijenta. Clasa - sala neutra ce pare prea galagioasa, prea des, iar vara prea calduroasa, atunci cand colega din fata isi lasa capul pe banca ta si zambesti subtil, atunci cand directorul examineaza uniforma „decenta” a elevilor. O lume aparte, mirifica, prima idee a egoismului - odata avut - urat, acum dorit. Clasa a XII - Cazan cu smoala, iadul oricarui licean, loc si timp in care nu ar vrea nicioadata a ajunge, punct in care jucariile prafuite deja au fost mutate de pe etajera joasa intr-o debara mai intunecoasa, punct in care putini se regasesc a isi mai spune „stiu ce vreau si stiu cine sunt”, timp in care totul se invarte in jurul idei B.A.C - un termen terifiant, nestiut, nedorit, ce alunga briza primavarateca a primelor 3 ani, si dezvaluie micile si marile abilitati ale timizilor liceeni. Perioada in care parintii sunt foarte rezervati in timpul petrecut cu prieteni, in care nici prietenii care impartaseau sticla de Babanu, nu mai sunt atat de veseli. Carti pe care nici macar nu ai vrea sa le citesti, personaje pe care nu le intelegi, idei vechi, preconcepute, cifre fara sens in viata reala, o presiune continua, o nerabdare nemai-intalnita. Pana in acea zi calda de sfarsit de iunie in care totul incepe, roata de circ incepe a se invarti, si examene curg de la minister precum un rau nestavilit de idei si erori, din care toti viitori studneti trebuie sa iasa teferi. Pornesti in acea zi cu gandul incarcat cu zeci si sute de idei, si ajungi in acelasi liceu in care ai simtit prietenia, dezgustul, placerea, iubirea, mania, ironia, umilinta, dar care acum sunt parca demult apuse, caci acesta este gol, si doar in holul mare o masa de elevi speriati isi repeta continuu aceleasi idei care oricum nu o sa ii ajute la examen, si undeva in interior simti o usurare, sti cu adevarat ca nu esti singurul in aceasta aventura paranoica a vietii. O usa se deschide si o lumina puternica lumineaza holul difuz, iar un profesor strain acetor culaore stiga 5 elevi, si pleca cu ei, doar pentru a se intoarce pentru altii 5, timp in care unul cate unul, ceilalti ies din sala de examen zambitori si plini de speranta, ori dezamagiti si cu un dor nebun de a invata pentru urmatoarea proba. Dar inainte ca sa acaparezi toata aceasta imagine, iti auzi numele strigat, si urmezi un drum para prestabilit intr-o sala aproape goala, in care 3 examinatori sumbri te pun sa extragi unul dintre subiectele mult temute, este exact cum ti-ai fi imaginat, terifinat, prea multe subiecte, si mana ta va alege unul potrivit oare? dar acea intrebare este raspunsa de privirea taioasa a uneia dintre examinatori care doreste sa te grabesti, si in graba iei un subiect. Atunci cand va veni timpul tau, profesori vor parea atat de plictisiti de cea ce vei spune, incat vei simti o oarecare relaxare, si poate vei iesi zambind, pregatit pentru engleza invatata de mult la televizor pe Cartoonnetwork. Vor urma alte probe, cu alti profesori plictisiti, si dornici sa ajute niste elevi, viitor membri ai societatii mature, ce realizeaza inca de atunci ce tu nu inca - ca in mare parte iti scri viitorul in acele foi, iti scri scansa la o oarecare viata sigura dar monotona, iti semnezi decretul de aderare la lumea reala, cruda, rece, haotica, interesanta. Si ca intr-o clipire secundara, totul se termina, notele sunt pe un carnet precum o foaie, si liceul incepe a se indeparta de tot, iar deranjul nu este mare caci fericirea trebuie consumata in nopti nedormite cu alte sticle de Silva bruna si Babanu, cu tigari si si muzica la maxim, cu iesiri dezlantuite in afara orasului, cu picioare tocite de dorinta evadari din acea lume sumbra, odata iubita. Evadarea este cu adevarat tranzitia in aceasta cauza, este calea de la ireal la real, este maturizarea propiu-zisa. Si intr-o zi de vara, de august, vei merge pana la viitoarea facultate, o cladire mult mai inalta decat liceul, mult mai impunatoare, si vei simti ca undeva in acea cladire poate acea banca a liceului, mazgalita in orele plicticoase, va fi poate acolo, macar in sufletul tau, iar tu vei intra pe poarta facultatii si vei iesi candva studnet, chiar daca nu ai idee ce este acela, timp in care iubirea, ura, placerea, ironia, umilinta, placerea liceului, vor fi uitate in mare parte. Cu timpul jucariile prafuite puse intr-o cutie vechei vor fi atuncate din gresala de mama si totul va fi doar o simpla amintire, precum si liceul este o lume atat de aparte prin simpla aderare a ta la ea.

Nonhuman people

In ultima perioada s-a observat o oarecare tendinta de a simplifica tipizarea unor persoane. Se doreste ca omul sa imprumute toate aspectele fizice dar si moralistice ale unor animale. In sustinerea acesteai idei vor urma exemplele:
Zoom Veverita Mercenar












Marius Teddy












Bea the Skonx












Yo the black cat












Sharky the shark












Borscoi











Gog de Muceahera - The wild beaver












Placinta cu carne












Sorinel vaca (s-a tinut mult pe el)












The Rolling SquirrelS

The way

Harta indoita in colturi istoriseste drumul lung ce avea sa aiba loc. Blocurile se insira parca la nesfarsit, unindu-se cu cerul bizar al diminetii, iar bulevardul pare amortit de raceala noptii ce a trecut. Semafoarele par diamante false ce stralucesc in umbra mandriei comuniste, insiruite precum un colier incurcat de intersectii si trotuare, de drumuri si cai, destine si vieti, de oameni si oameni. Rotile masinilor se indreapta cu intreruperi dese spre o oarecare iesire din aceasta realitate, iar la gura de metrou un batranel isi aprinde o tigara si se uita mirat la putinele masini ce trec. In departare se intrevede un pod si in noi se aprinde sentimentul evadarii... blocurile dispar unu cate unul, oamenii dispar si ei, scuarurile de verdeata devin din ce in ce mai salbatice, si intr-un final... evadam. Scotand capul pe geamul masini, vantul imi aminteste de copilaria si calatoriile de vara alaturi de parintii care fredonau frenetic melodii din Pasarea Colibirii... de lanurile de grau ce se despicau la adierea vantului, de prietenii buni, de castelele de nisip de la malul marii, de prima zapada, de iubirea mamei din prima secunda de viata, si iubirea copiilor din ultima... si ma pierd in amintiri.... Dintre muntii impaduriti ai taramului fara de nume, rasare timid o cetate veche, contorsionata de isotria popoarelor, de nepasare si pictata de mici autografe inutile. Scarile spun o poveste lunga si obositoare, a omului ce a construit aceasta fortareata, parca dorinta lui de a se izola in propia fantezie si cruzime se imprima asupra locului bizar pe care acum il urcam. Subit copacii dispar si soarele isi extinde discul asupra parului castaniu al frumoasei domnisoare. Cetatea pare o insiruire de pietre goale, mici coridoare infundate ce sunt strabatute de tipetele micilor copii ce inca nu inteleg importanta acestor pereti. Dar uitandu-te la zidurile golase iti dai seama ca nu esti mai presus de ei, realizezi ca trecutul este atat de indepartat si atat de ascuns in piatra incat aproape ca a disparut, ce a ramas este doar sunetul oribil al copiilor ce doresc sa manance, si micile inscrieri pe caramizile tocite. Un steag stingher isi flutura culorile asupra campiei indepartate si se ridica deasupra fagilor inalti pentru a marca tinutul lui Vlad.... Odata cu parasirea cetatii, parasim si sunetul pustilor de plastic ce rasunau de dupa zidurile acesteia, mimand parca o lupta nedreapta intre un domnitor si visul acestuia ruinat.... Intre stancile tocite un tunel isi asterne reflecsiile intunecate din care ies si intra masini grabite. Lacul magic este strabatut de un vaporas alb cu pete de rugina in partea superioara, iar de pe pod privelistea te cuprinde, si multumesti sansei de a te fi adus in acest loc. Apele calme ascund vietatiile necunoscute, iar adancul pazeste mituri eterne ce te fac sa te reintorci. Omul de otel staluceste in soarele cald de Mai si pazeste aceasta minune a taramului fara nume. Drumul dinamitat pare nesfarsit, iar lacul magic este umbrit de brazii stufosi, dar calea se termina si muntii inzapezitii par cea mai nobila destinatie. Creasta este indepartata si aparent lina, cu piscuri ondulate pana in vai adanci si intunecate, prin drumuri pe care rauri curg rapid, printre jnepeni golasi, pe sub mainile stranse ale iubitilor din fata mea, adie o raceala divina, montana. La adapostul unei cabane, un pranz bine meritata ma duce cu gandul la ce se intampla, si ma uit pe geam si creasta pare mai frumoasa ca oricand, dar acest vis este atat de dorit incat va fi inabusit de aceleasi blocuri de pe bulevardul comunist impodobit, de oamenii haotici ce umplu strazile, de caldura inabusitoare, de copacii ce isi leagana crengile deasupra sirului intermibabil de masini. Atunci aceasta imagine imi intuneca gandirea, caci cetatea, omul de otel, lacul magic, creasta, vantul, vaile, scarile au fost aici, astazi, dar maine le vom da uitari. Marius isi ineaca privirea in ochii Ioneliei, iar Pompy o saruta pe Alexandra iar ea rade subtil si ii spune ca il iubeste. Totul se intampla atat de repede... incat pierdeam prezentul, dar totusi ramaneam cu amintirea.