Durerile de cap aduc cuvintele din minte pe o foaie, ordonate, sintetizate aproape, in
culori vii, ce sar in evidneta... si speranta ascunsa a aprecierii lor de altii se aprinde rpecum o flacara ce nu a fost nicidoata stinsa. Maine pare o zi asa de nobila, oricare a fi ea, este ziua ce duce povara dorintei nerealizate azi, maine poti cucerii fata de la magazin cu un zambet, maine loteria va fi golita si banii se vor strange in fata usii tale, maine australia va fi mai aproape, maine sorele va apune cu un glabui mai aprins ca niciodata, si maine trenul va incaleca zeci de sine stinghere spre un anume Fagaras. Atat de departe pare ziua de maine de aerul parfumat al marii, de plaja presarata de scoici, si pescarusi ce se confunda cu spuma valurilor, si intro clipire valurile se ridica spre regatul cerului si formeaza o creasta ascutita, aerul plin de mireasma sarata isi mascheaza savoarea si devine dur si racoros... iar scoicile se rastogolesc incet pe versantii abrupti pana in abisul lacurilor reci de munte. Umbrele se vor aduna usor deasupra castelelor de nisip si din ele vor rasarii adevarate cabane si refugii de lemn ce vor rasuna a rasete in adancul noptii, si o
lumina slaba la fereastra abaia daca va strapunge perdeaua de necunoscut din jur. Cu un rosu sangeriu o pamblica flutura in zarea nesfarsita, legata de stalpul feros ce canta acordurile sinistre ale eternitatii vietii, si cazi rapus de puterea muntelui, lasi rucsacul de-o parte si te intinzi pe iarba... cerul este presarat de ceturi dese, pamantul este oarecum rece si oboseala se scurge incet prin venele picioarelor, si incepi a iubi muntele, incepi a iubi ideea ca aduci o adevarata ofranda lumii ca urci acest mic gigant. Apoi in dimineata plecarii rapide te asezi in spa
tele autocarului comunist cu sofer nepoliticos, dis de dimineata, si realizezi ca nu mai sunt decat 3 persoane pe langa tine in acea aventura spre casa, dar nu iti vor distrage atentia acestui moment, caci soarele abaia a iesit de sub orizontul odulat, si totul incepe a se cufunda in mirosul intent se benzina si in admirarea crestei lungi ce iti rade in fata, necucerita, neclintita, eterna, sublima... oftezi. Te obosesti gandindu-te la ce te asteapta cand vei ajunge in Orasul Maimutelor, si renunti, iti tragi sapca pe ochi amintindu-ti de sunetul parca de orga al stalpului metalic de la Scara, si adormi.
Durerile de cap aduc cuvintele din minte pe o foaie, ordonate, sintetizate aproape, in
culori vii, ce sar in evidneta... si speranta ascunsa a aprecierii lor de altii se aprinde rpecum o flacara ce nu a fost nicidoata stinsa. Maine pare o zi asa de nobila, oricare a fi ea, este ziua ce duce povara dorintei nerealizate azi, maine poti cucerii fata de la magazin cu un zambet, maine loteria va fi golita si banii se vor strange in fata usii tale, maine australia va fi mai aproape, maine sorele va apune cu un glabui mai aprins ca niciodata, si maine trenul va incaleca zeci de sine stinghere spre un anume Fagaras. Atat de departe pare ziua de maine de aerul parfumat al marii, de plaja presarata de scoici, si pescarusi ce se confunda cu spuma valurilor, si intro clipire valurile se ridica spre regatul cerului si formeaza o creasta ascutita, aerul plin de mireasma sarata isi mascheaza savoarea si devine dur si racoros... iar scoicile se rastogolesc incet pe versantii abrupti pana in abisul lacurilor reci de munte. Umbrele se vor aduna usor deasupra castelelor de nisip si din ele vor rasarii adevarate cabane si refugii de lemn ce vor rasuna a rasete in adancul noptii, si o 
lumina slaba la fereastra abaia daca va strapunge perdeaua de necunoscut din jur. Cu un rosu sangeriu o pamblica flutura in zarea nesfarsita, legata de stalpul feros ce canta acordurile sinistre ale eternitatii vietii, si cazi rapus de puterea muntelui, lasi rucsacul de-o parte si te intinzi pe iarba... cerul este presarat de ceturi dese, pamantul este oarecum rece si oboseala se scurge incet prin venele picioarelor, si incepi a iubi muntele, incepi a iubi ideea ca aduci o adevarata ofranda lumii ca urci acest mic gigant. Apoi in dimineata plecarii rapide te asezi in spa
tele autocarului comunist cu sofer nepoliticos, dis de dimineata, si realizezi ca nu mai sunt decat 3 persoane pe langa tine in acea aventura spre casa, dar nu iti vor distrage atentia acestui moment, caci soarele abaia a iesit de sub orizontul odulat, si totul incepe a se cufunda in mirosul intent se benzina si in admirarea crestei lungi ce iti rade in fata, necucerita, neclintita, eterna, sublima... oftezi. Te obosesti gandindu-te la ce te asteapta cand vei ajunge in Orasul Maimutelor, si renunti, iti tragi sapca pe ochi amintindu-ti de sunetul parca de orga al stalpului metalic de la Scara, si adormi.
