duminică, 15 noiembrie 2009

Time laps


Cand un astronaut trece de bariera atmosferica a pamantului, el incepe a isi incetinii ritmul natural, si aparent.. nu mai imbatraneste. Pentru acel moment noi toti tanjim la ceva, la un etern sentiment, la mentinearea a cea ce avem, a opriri in timp... si spunem infricosati de imposibilitatea gandului "maybe it will last forever". In noptile nedormite te pierzi in ganduri ce doresc a devenii fapte, te trezesti cu tiuit in urechi, mai puternic decat ai mai auzit pana atunci, te ridici din pat, lovind cu picioarele micile jucarii ale copiilor, si iesi pe hol... timpanul drept va ceda parca in fata acelui sunet pe care doar tu il auzi, miscarile tale par atat de mici, atat de predispuse destinului. Ai vrea sa ptoi striga dupa ajutor in acea casa goala, dar esti prea mic, nimeni nu te va auzi, pentru ca esti unic, si taci... iar in linistea ta, gandurile iti vor inunda timpanul... precum iti soptesti vesnica predica, pentru a nu o uita. Turuind continua apasare te reintorci in cearsaful rupt in colturi, si te uiti apatic pe tavanul gol si marcand o criza a adolescentei tardive, iti privesti viata ca posibilitate - o pagina alba ce nu va fi pictata niciodata stand in acel pat, iar batranetea va aduce dupa ea o viziune terifianta in care vei sapa gropi cu o casma pentru trandafiri, iar din cand in cand... vei sapa gropile prea adanci... si te sperii pentru tine, caci toti sapam uneori gropile prea adanc. Dar aici te pierzi in totalitate, este un ultim lucru ce te-ar aduce pe acea panta abrupta... toti avem aceleasi probleme... personalizate totusi, dar uneori pare... prea generala realitatea originala ce o vrem, este precum o miscare bizara spre absolut ce se repeta de la o generatie la alta, intr-o perpetua frenezie a incercarii... iar moarte invinge tot timpul la final... si atunci te reintorci pe acel hol pustiu lipsit de sunete... oare uneori trebuie sa fi atat de singur pentru a te observa pe tine? Pleci capul usor iar... este ora opt si alarma la telefon suna... totul se tulbura iar... si te pierzi in tacere absurda.