marți, 27 octombrie 2009

Principiile lumii


Omul - egoist si cult, principial si brutal, monoton si expansiv, luptator si macelar.

De la realizearea existentei, omul a incercat sa induca idei diferite tuturor, dar dandu-si seama ca maimutele nu vorbeau limbajul lor, si-au indreptat privirea catre alti oameni doar. O paleta de principii foarte larga se intinde in fata-mi, precum un pachet de carti fara sfarsit, ce isi repeta As-ul, intr-un iad al jocurilor de noroc. Precum o barca stinghera prea plina de pasangeri ce se cearta, lumea noastra incepe a se deteriora, fisuri incep a aparea in podeaua deja tocita de alergarile frenetice, si apa in curand va intra, iar in fata maimuta primara arata ghidului incotro sa o ia... apoi totul intra in ceata, iar sunetul certei nu se mai aude. Principiile stau la baza unei lumi, iar oameni fara principii stau tot timpul deasupra stalpilor ei, pentru a nu o influneta negativ, deci adevaratii oameni, ce au construit lumea de azi, murdara, complexa, culta, vopsita in culori frumoase, este lumea omului de rand, prin prisma... prin iubirea... prin dedicarea lui, la ea. Totusi este impropiu spus ca omul paote fi simplu, caci toti suntem foarte comecsi in sinea noastra, fara exceptie. In lume exista doua feluri de oameni - oameni buni si oameni rai. Oamenii buni suntem toti, caci raul este „numai o lipsa de bine”, presupunand deci ca binele este un punct de start, intr-o cursa, in cazul principal Viata. Oameni rai, sunt acei oameni ce au suferit gratie mediului in care au trait, si au reactionat exemplar acelui mediu, dar sunt si cei care s-au complacut atat incat au devenit rai. Pentru a intelege un om rau, trebuie intai sa pui intrebarea „ce la facut rau?”, si apoi vei afla probabil o poveste care ar stoarce multe lacrimi, multor oameni. Insa povestea lor este atat de interesanta cat timp nu exista dorinta de a face bine, caci tu, cel ce ii asculti povestea esti in postura de om „bun” si te atrage acel necunoscut palpitant. Pentru a fi catalogat ca „rau” trebuie sa nu fi avut un barem in viata, precum o crestere, o inpunere, pentru ca de unde ar sti un copil ce este rau atunci cand toata lumea zice ca el face bine? Baremurile in viata sunt precum scanteia pentru foc. Dorinta de a face ceva bine este oarecum un factor neutru, caci in particular, nu poate exista acel om altruist, posibil in mijlocul unui exercitiu mental, toti vrem a face bine pentru a ne simti bine noi... pentru a ne demonstra o calitate superioara. A face bine, insemana a te simti bine... egoismul. Precum respiram dorim sa inspiram cat mai mult aer, dorim ca ziua de maine sa fie mai lunga, sau mai scurta, dorim ca soarele sa ne lumineze dimineata usor pleoapele, dorin ca maine loteria sa o golim noi... nu pentru toti... ci pentru tine cel ce citesti... caci egoismul este parte din tine... precum este din mine... este un principiu atat de viu incat ar fi o dovada de egoism si mai mare sa o negi. Si atunci barca de pe lac, ce intruchipa omenirea, se va scufunda? Probabil ca nu, caci egoismul fiecarui pasager de pe barca, convertit in competitie, va dori sa arunce pe cel de langa in apa... si probabil va mai ramane unul singur in barca, si se va uita mirat la maimuta care arata frenetic in fata, dar ghidul cu vaslele a cazult de mult, caci el nu a fost egoist... a fost doar un vis, ce ia ghidat necontenit, prin ceturile timpului, pana cand omul a renuntat la acel vis... si barca a ramas pe loc, pe vecie... numai omul si maimuta, intr-o mare pustie.

vineri, 16 octombrie 2009

Maniera Discutiei


Sfarsitul unui film, este calibrul acelui film, si desemneaza nu atat interesul nostru pentru el, ci doar conflictul dintre dorinta de a simtii un final fericit, si placerea de a sparge un tipar, printr-un final aparte destinului filmului. Un conflict ce il asociem cu viata in sine, dorinta de bine, dar facerea de rau. O societate „sanatoasa” adapteaza cuvintele potrivite pentru a indemna la un bine absolut, dar se bazeaza pe credinta ca omul va incalca aceste cuvinte, acestea insemnand ca o batrana cersetoare va primi poate mai multe monede de 50 de bani in Ajunul Craciunului, si va zambii. Citind in soapta acele versuri stranii ale Bibliei, batranica va murii inghetata cu buzunarul plin de moneziile ce atarnau greu, trista pentru ca nu isi terminase psalmul. Fulgii palizi ii vor abunda haina de lana tocita la coate, iar un tanar ii va intinde o bancnota de o valoare considerabila crezand in puterea ei de a revigora... dar acele buze ridate nu vor mai sopti cuvinte demne nicicand...
Banciile nou puse... cu un iz abstract de lac, cu doar o guma fixata in colturile adanci, inca putin rosiatica de la gingiile neingrijite... se insirau spre un infinit oarecare, si incet studentii zvelti isi croiau drum in viata mentala purtand discutii aleatoare, lipsite de continut, iar profesorul incerca sa acopere multimea. Vuietul se intetea simtitor, si afara incepu a ninge incet, profesorul incepu a se inrosii vizibil la fata, studentii din spate radeau isteric, iar restul visau la prima zapada ce se va asterne... Incet privirea mea se ridica la nivelul catedrei, iar suferinta acestui moment parea excitant de placuta, agitatia devine o forta in sine, haosul cuprinde sala, profesorul incepe a isi ridica palmele, dandu-se batut intr-un final, si introcandu-se spre catedra, o deziluzie enorma ragneste surd... tumultul il cuprinse. Hosul si sentimentul momentului... ma ridic de pe scaun si ma urc cu picioarele pe banca si incep a pasi grav inspre primul rand... totul este bizar si o dogoare eterna se ridica din agitatia de mai jos... banca cu banca este calcata sub picoarele-mi si pereti incep a se cutremura, si a se prabusii in visul iernatic, si deasupra numai stelele si fugii de nea vor fi... In zborul pueril al meu... regasesc pacea.. iar bancile vor disparea precum si batranica va disparea in etern candva, iar filmul nostru... al nostru... va avea un sfarsit nu tocmai fericit.. caci in viata nu exista sfarsituri fericite.. exsta numai Sfarsituri.